You are currently viewing NOUL AN LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIȘTE – 2023

NOUL AN LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIȘTE – 2023

Mulți târgovișteni au participat, în istorica și frumoasa Catedrală din Târgoviște – ctitoria Sf. Voievod Neagoe Basarab, în prima zi a Noului An, la Sfânta Liturghie, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în ziua de duminică, 1 ianuarie 2023, cu ocazia sărbătorii dedicate Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului și Sf. Ier. Vasile cel Mare.
Mitropolitul Nifon a citit rugăciunea de binecuvântare pentru începutul Noului An, cerând ajutorul și binecuvântarea Bunului Dumnezeu pentru toți credincioșii din Eparhie, precum și pace și bună înțelegere în întreaga lume, mai ales acum, când norii războiului au întunecat cerul lumii noastre.
La finalul ceremoniilor liturgice, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit, în pridvorul sfântului locaș, slujba de pomenire pentru predecesorul său, Arhiepiscopul Vasile Costin.
În cuvântul său, Înaltul Ierarh a vorbit despre semnificația identității noastre creștine și a evidențiat măreția propovăduirii valorilor Evangheliei lui Hristos, prin intermediul faptelor vieții noastre, arătând nevoia mărturisirii credinței în lumea contemporană, cu entuziasm și cu jertfelnicie, pornind de la aprofundarea semnificației praznicului împărătesc al Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului.
Mitropolitul Nifon a evocat trăsăturile fundamentale ale Sf. Vasile cel Mare, personalitate importantă a patristicii răsăritene, mare Ierarh și învățător al Bisericii și al lumii, teolog de seamă al Creștinismului din toate timpurile, precum și cel care a pus bazele operei social-filantropice creștine, ce a devenit marcă identitară creștină pe tot mapamondul.
Chiriarhul nostru a aprofundat rolul pe care timpul – marele dar dumnezeiesc și suport al existenței noastre, îl are în parcursul nostru istoric, ca susținător al înnoirii și al mântuirii noastre. Locul în care începe sfințirea timpului vieții noastre este Biserica, acolo unde efemerul se întâlnește spre sublimare cu veșnicia și susține desăvârșirea noastră.
De altfel, timpul este cel care măsoară răspunsul nostru la iubirea milostivă a Tatălui ceresc, oferindu-ne posibilitatea de a înainta de la chip la asemănarea cu Dumnezeu, prin faptele filantropiei și ale solidarității față de aproapele.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI