În duminica a XII-a după Rusalii, în ziua de 27 august 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala din Târgoviște.
În cadrul slujbei, la care au luat parte numeroși credincioși, iar Înaltul Ierarh a fost însoțit de un sobor de preoți și de diaconi, a fost hirotonit întru preot tânărul diacon, absolvent al Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște, George Marian Capalb, pe seama Parohiei Dărmănești I, Protoieria Târgoviște Sud.
Mitropolitul Nifon a aprofundat tema evangheliei zilei, dialogul dintre tânărul bogat și Mântuitorul Hristos, arătând că mântuirea se obține întotdeauna prin credința cea dreaptă, care rodește, cu ajutorul harului, prin fapte bune și prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, care au pecetea veșniciei. Poruncile dumnezeiești nu limitează niciodată libertatea omului, fiindcă libertatea fără responsabilitate devine ceva odios, distrugător și criminal. Așa cum se întâmplă astăzi, de exemplu, cu cei care folosesc libertatea ca justificare pentru alegerile lor rele, precum o fac cei care se droghează.
Bogăția nu este rea în sine, dacă este dobândită în mod cinstit și este utilizată cu generozitate, nu în mod egoist și zgârcit, ci pentru a ajuta și pe alții, manifestând astfel iubirea față de aproapele, ca mărturie a iubirii lui Dumnezeu. Altfel, fără milostenie, bogăția înseamnă furt și a răpi din ceea ce se cuvine să dăruim aproapelui aflat în suferință și nevoi, de aceea, adevărata bogăție constă în bunătate, iubire și milostivire față de semenii noștri.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI