You are currently viewing ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI CONTRIBUIE CU PESTE 19.000.000 LEI MAI MULT DECÂT PRIMEȘTE DE LA STAT, PENTRU ACTIVITĂȚI SOCIAL FILANTROPICE ȘI PENTRU SALARIZARE

ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI CONTRIBUIE CU PESTE 19.000.000 LEI MAI MULT DECÂT PRIMEȘTE DE LA STAT, PENTRU ACTIVITĂȚI SOCIAL FILANTROPICE ȘI PENTRU SALARIZARE

În cadrul ședinței de bilanț a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Târgoviștei, din ziua de marți, 28 ianuarie 2025, a fost prezentat, printre altele, și raportul economico-financiar al administrației eparhiale pe anul 2024.

Astfel, pe lângă numeroase și rodnice realizări, urgente necesități și nobile deziderate, s-a subliniat, în mod expres, situația generală a salarizării personalului bisericesc, precizându-se că, în anul trecut, preoții și personalul neclerical din Arhiepiscopia Târgoviștei au primit pentru salarizare sprijin financiar de la Bugetul de Stat, prin Secretariatul de Stat pentru Culte și Consiliul Județean Dâmbovița, în valoare de 55.076.066 lei, iar unitățile de cult au suportat suma de 67.199.144 lei pentru completarea salarizării și achitarea către Bugetul de Stat a impozitelor și reținerilor salariale. Prin urmare, efortul unităților de cult pentru salarizare a fost, în anul 2024, mai mare cu 12.123.078 lei față de sprijinul primit de la Bugetul de Stat.

S-a precizat, de asemenea că, în Arhiepiscopia Târgoviștei s-au desfășurat activități social-filantropice în valoare de aproape 7.000.000 lei, ce s-a concretizat în oferirea de alimente, articole de îmbrăcăminte, rechizite, produse igienico-sanitare, lemne de foc, materiale de construcție, mobilier, aparatură electrocasnică, medicamente, cereale, excursii pentru tineri din familii defavorizate, ajutoare financiare pentru persoane aflate în dificultate, burse sociale etc.

Având în vedere cele de mai sus, precizăm că Arhiepiscopia Târgoviștei a oferit acest sprijin esențial și important semenilor aflați în dificultate, preluând voluntar din ceea ce unele dintre instituțiile de stat au ca îndatorire expresă, deși misiunea social-filantropică bisericească este numai una dintre activitățile sale, fundamentată pe principiului iubirii aproapelui, care este esențial pentru civilizația creștină și europeană.

În concluzie, Arhiepiscopia Târgoviștei a primit de la Bugetul de Stat suma de 55.076.066 lei și a cheltuit din fonduri proprii 74.199.144 lei, făcând astfel un efort financiar pentru activități social-filantropice și pentru a asigura salarizarea personalului clerical și neclerical cu 19.123.078 lei mai mare decât sprijinul primit din partea Statului, achitând impozitele și contribuțiile sociale aferente.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI