În Aula „Sfântul Voievod Neagoe Basarab” a Reședinței chiriarhale din Târgoviște au avut loc joi, 22 ianuarie 2026, lucrările Adunării Generale anuale ale Asociației Centrul Diaconal „Casa Creștină”, desfășurate sub conducerea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon. Prima parte a întrunirii a fost moderată de Pr. dr. Ionuț Adrian Ghibanu, Vicar eparhial și Președinte al Asociației, iar, în cadrul acesteia, Pr. Director executiv Adrian Rada, împreună cu Pr. Vicepreședinte Alin Ștefan au prezentat sinteza activităților derulate pe parcursul anului 2025. Totodată, Pr. Președinte Ionuț Ghibanu a oferit o analiză detaliată a situației financiare, evidențiind direcțiile de dezvoltare și rezultatele notabile obținute în perioada evaluată.
Un rol important pentru activitatea Asociației îl are Apartamentul social protejat „Sf. Ier. Nicolae”, care funcționează de mai bine de un deceniu în cadrul Centrului Social Creștin și oferă servicii sociale specializate pentru 6 copii.
Activitatea Asociației în anul precedent a fost amplă, intensă și diversificată. În perioada pregătitoare Sfintelor Paști au fost distribuite 619 pachete cu alimente, însumând 447.000 lei, familiilor și persoanelor aflate în dificultate. Tot în aceeași perioadă, proiectul filantropic „Îmbracă un copil de Sfintele Paști” a oferit sprijin pentru 225 de copii, care au primit haine, jucării, alimente și alte daruri, datorită generozității a 122 de donatori. Valoarea totală a ajutoarelor a fost de aproximativ 90.000 lei.
În apropierea sărbătorii Nașterii Domnului s-a derulat proiectul „Scrisoare către Moș Crăciun”, prin care 250 de copii au primit îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării și pachete alimentare, cu sprijinul a 132 de donatori, valoarea totală a darurilor depășind 200.000 lei. În aceeași perioadă, 100 de vârstnici din județul Dâmbovița au beneficiat de pachete alimentare.
Au fost organizate 523 de ateliere de artă și educație plastică, la care au participat 408 elevi, iar 135 de ședințe de consiliere au fost dedicate copiilor, părinților și persoanelor provenite din medii vulnerabile, expuse riscului de abandon școlar. De asemenea, 102 elevi au beneficiat de cursuri gratuite de limba engleză și desen. Asociația a acordat și un sprijin financiar în valoare de 30.000 lei pentru un caz medical deosebit de dificil.
În încheierea lucrărilor, după aprobarea raportului de activitate, a raportului financiar și a raportului de certificare pentru anul 2025, precum și a bugetului pentru anul 2026, au avut loc discuții privind evoluția programelor sociale și au fost formulate propuneri pentru optimizarea proiectelor în anul în curs.
În cuvântul său, Chiriarhul nostru a evidențiat importanța intensificării lucrării social-filantropice a Bisericii în contemporaneitate, ca expresie vie a credinței manifestate prin fapte de iubire față de aproapele și ca dimensiune esențială a misiunii pastorale. Înaltul Ierarh a subliniat că sprijinul comunităților parohiale și implicarea așezămintelor bisericești sunt indispensabile pentru alinarea suferințelor și susținerea celor aflați în nevoi. Într-o lume confruntată cu numeroase provocări sociale, morale, economice și spirituale, Biserica este chemată să transforme credința în acțiune concretă și responsabilă, arătând că filantropia nu reprezintă doar o componentă secundară a vieții ecleziale, ci constituie o manifestare autentică a Evangheliei trăite, o mărturie vizibilă a iubirii creștine și o dimensiune fundamentală a misiunii pastorale în societatea contemporană. Părintele Mitropolit Nifon a subliniat rolul deosebit de important al implicării constante a preoților, alături de tinerii din comitele parohiale, și al misiunii sociale desfășurată prin intermediul așezămintelor bisericești, ca elemente esențiale pentru alinarea suferinței semenilor, sprijinirea celor vulnerabili și cultivarea unei culturi a responsabilității față de aproapele.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI





