Asociația Studenților Creştin Ortodocşi Români-Filiala Târgovişte a organizat joi, 11 aprilie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, la Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității ”Valahia” din Târgoviște, conferința „Democrație, dezvoltare, educație cultural-spirituală”, susținută de domnul Prof. univ. dr. Gheorghe Ion Bunescu.
Un punct esențial al prelegerii a fost constituit de aprofundarea rolului educației cultural-spirituale și a importanței acesteia în formarea elitelor responsabile pentru binele societății de mâine. Au fost dezbătute teme precum: democrația, dezvoltarea socio-culturală a societății, importanța identității creștine și naționale într-o lume tot mai desacralizată, precum și importanța educației religioase pentru tinerele generații, în procesul de combatere a noilor ideologii și a provocărilor ce duc la inversarea valorilor în contemporaneitate.
La eveniment au luat parte profesori și studenți ai Facultății, introducerea conferențiarului și a temei fiind făcută de Pr. prof. univ. dr. Florea Ștefan, Decanul Facultății.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI