În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, în ziua de 18 septembrie 2022, în prezența a numeroși târgovișteni, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala din Târgoviște. Înaltul Ierarh a fost însoțit de un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte Părintele Decan al Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște.
Cu acest prilej, Mitropolitul Nifon a hirotonit întru diacon, pe seama Parohiei Adânca din Protoieria Târgoviște Sud, pe tânărul, absolvent al Facultății de Teologie din Târgoviște, licență și master, Stancu Ștefan Adrian.
În cuvântul său, Înaltul Ierarh a arătat că lepădarea de sine se referă la magnificul proces spiritual de îmbunătățire sufletească, de creștere duhovnicească, de aprofundare a binelui și de vindecare a egoismului, boală care aduce întotdeauna răutate, invidie și distrugere. A urma pe Hristos înseamnă a deveni un om plin de virtuți, a sculpta chipul Său în noi, eliberându-ne de răutate și luminând întunericul din noi, urmându-L, cu hotărâre și curaj pe Domnul, pe drumul Crucii, cale care duce întotdeauna la Înviere.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TARGOVIȘTEI