You are currently viewing DUMINICA FLORIILOR LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIȘTE 2021

DUMINICA FLORIILOR LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIȘTE 2021

În prezența a numeroși credincioși din Târgoviște, în Duminica Intrării Domnului în Ierusalim sau a Floriilor, cum mai este cunoscută, în ziua de 25 aprilie 2021, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de Părinte Vicar Eparhial, de preoți și de diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala eparhială, ctitorie a Sf. Voievod Neagoe Basarab.
În cuvântul său, Mitropolitul Nifon a evocat istoria și semnificațiile spirituale, liturgice și misionare ale sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim. În toată smerenia și singurătatea Sa de dinaintea pătimirii Sale, în care a intrat în Ierusalim, consta puterea sa dumnezeiască, strălucirea, forța spirituală a iubirii Sale jertfelnice, fiindcă El intră mereu în cetatea sufletelor noastre, atunci când alungăm egoismul și răutatea și, oferindu-i floarea pocăinței noastre, ca rod al inimii curate.
Cu acest prilej a hirotonit întru diacon, pe seama Catedralei, pe tânărul Moise Visalom George Mihuț, absolvent de master în cadrul Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște.
Conform tradiției noastre liturgice, Înaltul Ierarh a binecuvântat ramurile de salcie, aduse astăzi de tineri târgovișteni, ca ofrandă și laudă pentru Dumnezeu, ce ne aseamănă, peste timp, cu cei ce L-au întâmpinat oarecând pe Mântuitorul în Ierusalim, înainte de pătimirea Sa.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI