Cu ocazia aniversării, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscop al Târgoviștei și Exarh patriarhal, a luat parte luni, 5 ianuarie 2026, la slujba de Te Deum, oficiată în Paraclisul Reședinței eparhiale.
La momentul festiv au participat: Părintele Vicar Eparhial, Părintele Secretar eparhial, alături de membrii Permanenței Consiliului Eparhial, părinții protopopi și părinții secretari ai celor cinci protoierii din eparhie, Părintele Prorector al Universității „Valahia” din Târgoviște, Părintele Decan al Facultății de Teologie și Științele Educației, Părintele Director al Seminarului Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur”, precum și alți slujitori ai administrației eparhiale.
În cuvântul său, Înaltul Ierarh a evidențiat însemnătatea vieții umane ca dar dumnezeiesc de o frumusețe aparte, care trebuie prețuit și cultivat prin milostivire și iubire față de aproapele. Timpul vieții noastre devine, astfel, o prețioasă comoară de dăruire și generozitate, o permanentă deschidere către nevoile semenilor.
Înaltpreasfinția Sa a subliniat că slujirea cu fidelitate a Bisericii și a neamului românesc, vestirea bucuriei Evangheliei și oferirea de încredere și speranță contemporanilor noștri, prin cuvânt și faptă, reprezintă modul cel mai potrivit de a-I aduce mulțumire Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate, atât personal, cât și asupra Eparhiei noastre. Cu credință și dăruire jertfelnică, trăind intens bucuria comuniunii, înnoindu-ne sufletele și împărtășind lumina valorilor creștine, sporim roadele prezentului, zidim cu perseverență viitorul și conferim trecutului valențe mântuitoare.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI








