În vederea optimei desfășurări a activității administrative eparhiale, precum și pentru a răspunde celor mai noi nevoi pastoral-misionare actuale, în cadrul ședinței Permanenței Consiliului Eparhial din ziua de marți, 30 mai 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a numit noi clerici.
Aceștia sunt: Pc. Pr. Victor Drăghicescu – Consilier eparhial pentru așezămintele monahale, Pc. Pr. Gabriel Vasile Voicilă – Consilier eparhial coordonator al Sectorului Administrativ și Pc. Pr. Ionel Pațanghel – Protopop al Protoieriei Titu.
Mitropolitul Nifon a mulțumit preoților care au îndeplinit până acum responsabilitățile ce le-au fost încredințate în posturile unde au fost numiți noii titulari, iar pe aceștia i-a îndemnat să contribuie cu devotament, jertfelnicie și atașament la intensificarea activității misionare a Arhiepiscopiei Târgoviștei în contemporaneitate.
Tot astăzi, în biserica Parohiei Sălcuța, în prezența preoților din jurisdicția acestei unități ecleziale, Înaltpreasfinția Sa a instalat pe noul protopop. În cadrul ceremoniei, după ce Pc. Pr. dr. Ionuț Adrian Ghibanu a dat citire Gramatei mitropolitane de instalare, Înaltul Ierarh a săvârșit slujba hirotesiei întru protoiereu, și i-a înmânat Pc. Pr. Ionel Pațanghel, crucea pectorală și brâul roșu, ca însemne statutare ale autorității și ale slujirii sale.
La ceremonie a luat parte conducerea Primăriei orașului Titu: domnul primar Traian Niculae, doamna viceprimar Gabriela Chițu, și domnul administrator public Adrian Marius Sandu.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI