You are currently viewing ÎN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI A FOST TÂRNOSITĂ BISERICA PAROHIEI DIN SATUL CROVU

ÎN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI A FOST TÂRNOSITĂ BISERICA PAROHIEI DIN SATUL CROVU

Foarte mulți credincioși din satul Crovu, comuna Odobești, judeţul Dâmboviţa, dar și din localitățile învecinate, din Eparhie și din afara ei, au venit, duminică, 20 noiembrie 2022, pentru a lua parte la ceremonia de târnosire a noii biserici parohiale, cu hramurile „Sf. Împărați Constantin și Elena” și „Sf. Martiri Brâncoveni”.
Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte: Părintele Vicar Eparhial, Părinții Consilieri de la Centrul Eparhial, Părintele Protopop al Protoieriei Titu, profesori de la Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște, dar și preoți de la parohiile din jur.
„Actul de sfințire” a fost citit de Pr. dr. Ionuț Adrian Ghibanu, Vicar eparhial, după care, Părintele Protopop Gabriel Voicilă a ținut un cuvânt de bun venit, apoi Pc. Pr. Paroh Ovidiu Claudiu Domșa a rostit un cuvânt de mulțumire către Chiriarhul nostru, pentru familia Maria și Aurel Popescu, ctitorii principali ai bisericii, precum și pentru toți cei implicați în ridicarea bisericii parohiei.
Mitropolitul Nifon a evidențiat, în cuvântul său, importanța ctitoririi unui locaș de cult pentru viața duhovnicească a comunității de credință locale, dar și ca adevărată poartă spre cer și mărturie de comuniune creștină. Pentru noi, românii, bisericile reprezintă repere fundamentale de credință, ce evocă evlavia, speranța și valorile care ne animă existența în istorie și ne dau tăria de a birui toate vicisitudinile și încercările. Înaltul Ierarh a subliniat importanța credinței pentru civilizația românească și europeană, arătând că pe principiile Evangheliei lui Hristos se fundamentează întreaga cultură a lumii noastre.
Înaltpreasfinția Sa i-a acordat rangul de „iconom” Preotului paroh Ovidiu Claudiu Domșa, domnului Aurel Popescu, ctitorul bisericii, i-a conferit distincția „Crucea Valahă” și a oferit „Actul mitropolitan de recunoștință” persoanelor implicate în construirea acestei biserici: domnului ing. Niculae Alecu, Primarul Comunei Odobești și domnului arhitect Mihai Bunescu.
Alături de numeroșii credincioși prezenți, au luat parte, la acest eveniment spiritual al Eparhiei noastre, oficialități locale, județene și naționale.
Cu acest prilej, au fost aduse spre închinare, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, sfintele moaște ale Voievodului Martir Constantin Brâncoveanu, prin bunăvoința Părintelui Emil Nedelea Cărămizaru de la biserica Sf. Gheorghe Nou din București și, de asemenea, au fost aduse spre închinare sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Nicolae, precum și Icoana Maicii Domnului-Siriaca de la Mânăstirea Ghighiu.
Reamintim că lucrările de construire, desfășurate între anii 2020-2022, au fost posibile datorită râvnei și efortului deosebit depuse de familia Maria și Aurel Popescu, fiul satului, care a donat terenul pe care s-a construit biserica și restul proprietății și a susținut substanțial cheltuielile, devenind ctitori ai acestei sfinte biserici, alături de alți binefăcători.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI