You are currently viewing ÎN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI AU AVUT LOC CONFERINŢELE PASTORAL-MISIONARE CLERICALE DIN PRIMA PARTE A ANULUI

ÎN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI AU AVUT LOC CONFERINŢELE PASTORAL-MISIONARE CLERICALE DIN PRIMA PARTE A ANULUI

 

În zilele de marți, 6 iulie 2021, și miercuri, 7 iulie 2021, în Arhiepiscopia Târgoviștei s-au desfășurat on-line conferințele pastoral-misionare clericale din prima parte a anului, cu tema „Anul omagial al pastorației românilor din afara României”. În prima zi au participat preoții din cadrul protoieriilor Târgoviște Nord și Pucioasa, iar în a doua zi au participat cei din cadrul protoieriilor Târgoviște Sud, Titu și Găești. Conferințele au fost prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, luând parte și Părintele Vicar Eparhial, Părinții Consilieri de la Centrul Eparhial și Protopopii celor cinci Protoierii ale Eparhiei.

Înaltpreasfinția Sa a evocat în deschidere amploarea misiunii pastorale a Bisericii noastre în diaspora și grija părintească deosebită pentru românii plecați în afara granițelor, dar și față de cei din vecinătatea țării noastre, amintind de proiectele și programele dedicate acestora, de înfrățirea parohiilor din țară cu cele din afară, dar și atenția acordată tinerilor care trăiesc în diaspora. De asemenea, Înaltul Ierarh a prezentat problematica misionară a diasporei ortodoxe românești, în lumina prevederilor Sfântului și Marelui Sinod din Creta.

La prima conferință au prezentat referate: Pc. Pr. prof. dr. Mihail Iulian Stan – Inspector de Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița și slujitor la Parohia Șerbănești, Protoieria Pucioasa – referent principal, Pc. Pr. prof. Marian Dobrescu – Directorul Liceului de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște și slujitor la Parohia Pucioasa II, Protoieria Pucioasa – coreferent I, și Pc. Pr. prof. Ștefănel Gheorghe – preot spiritual și profesor la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște și slujitor la Parohia Râncaciov, Protoieria Târgoviște Nord – coreferent II.

La cea de-a doua conferință, referatul principal a fost susținut de Pc. Pr. lect. univ. dr. Sorin Bute, de la Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște și slujitor la Parohia Săcuieni, Protoieria Târgoviște Sud, iar referatele secundare au fost prezentate de Pc. Pr. Marian Șerban de la Parohia Potlogi I, Protoieria Titu și Pc. Pr. Ion Dragne, de la Parohia Fierbinți, Protoieria Găești.

Apoi au avut loc intervenții ale profesorilor de la Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște și de la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, dar și ale altor preoți participanți, pe probleme legate de tema centrală a conferinței.

La final au fost transmise diverse comunicări din partea Centrului Eparhial, fiind discutate chestiuni administrative concrete cu care se confruntă preoții de la parohii.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI