În zilele de 26 și 29 martie 2021, au avut loc, în Arhiepiscopia Târgoviștei, Conferințele administrative lunare cu preoții, cu tema„ Sf. Ianache Văcărescu – primul sfânt de pe meleagurile Dâmboviței”, prin intermediul platformei de comunicare ZOOM.
Tema a fost dezbătută vineri, 26 martie 2021, cu preoții de la protoieriile: Târgoviște Sud, Pucioasa și Titu, iar cu preoții de la protoieriile: Târgoviște Nord și Găești, în ziua de luni, 29 martie 2021.
Conferințele au fost prezidate, în prima parte, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, de Pc. Pr. dr. Ionuț Adrian Ghibanu, Vicar Eparhial, iar în cea de a doua parte, de Înaltpreasfinția Sa. La conferințe, au participat Părinții Consilieri de la Centrul Eparhial, precum și protopopii celor cinci protoierii ale Eparhiei noastre.
Referatele au fost susținute de Pr. lect. univ. dr. Sorin Bute, de la Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște, și Pr. prof. dr. Mihai Iulian Stan, Inspector Școlar în cadrul I.S.J.D. și au evidențiat importanța vieții, activității și martiriului Sf. Ianache Văcărescu.
Înaltpreasfinția Sa a încurajat clericii prezenți on line în aprofundarea misiunii lor pastorale de la parohii, cu responsabilitate, grijă față de aproapele și demnitate, în această perioadă de pandemie, apoi a arătat că Sf. Ianache Văcărescu este, nu doar primul sfânt de pe meleagurile Dâmboviței, dar și cel de al treilea ocrotitor al Eparhiei noastre, după Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, și Sf. Voievod Neagoe Basarab. De asemenea, a accentuat importanța misionară și duhovnicească a martiriului Sf. Ianache Văcărescu, model de credincioșie, erudiție și patriotism pentru generații, evocând rolul doctrinar, mărturisitor și mijlocitor al sfinților în Ortodoxie.
La final, au avut loc dezbateri referitoare la noutățile legislative privind Biserica, la impulsionarea activităților parohiale cu tinerii, precum și referitoare la cunoașterea și respectarea ultimelor hotărâri ale Sfântului Sinod, fiind însă realizate și diferite comunicări din partea Centrului Eparhial.
Înaltul Ierarh a felicitat clericii și tinerii care au participat la Marșul pentru viață, ce s-a desfășurat on line, sâmbătă, 27 martie 2021 și la care, din Arhiepiscopia Târgoviștei, au participat peste 1.500 de tineri.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI