You are currently viewing IPS NIFON A PRIMIT VIZITA DOMNULUI MARCEL CIOLACU, PRIM-MINISTRU AL GUVERNULUI ROMÂNEI

IPS NIFON A PRIMIT VIZITA DOMNULUI MARCEL CIOLACU, PRIM-MINISTRU AL GUVERNULUI ROMÂNEI

Domnul Marcel Ciolacu, Prim-Ministru al Guvernului României, a fost primit la Reședința eparhială sâmbătă, 26 octombrie 2024, de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal.

În cadrul întâlnirii au fost abordate mai multe subiecte, dintre care amintim: importantul rol, cultural și educațional al Ortodoxiei românești, dar mai ales ca reper moral fundamental în societatea noastră, intensificarea bunei colaborări a Bisericii cu Statul, spre binele cetățenilor, precum și necesitatea aprofundării valorilor românești și europene pentru a depăși numeroasele crize ce încearcă astăzi lumea.

La întâlnire au mai participat: domnul Corneliu Ștefan, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, domnul Daniel Cristian Stan, Primarul Municipiului Târgoviște, doamna Simona Bucura-Oprescu, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, domnul senator Titus Corlățean și domnul Victor Ponta, fost Prim-Ministru al Guvernului României.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI