You are currently viewing LA TÂRGOVIȘTE – 22 DE ANI DE ARHIPĂSTORIRE A ÎNALTPREASFINȚITULUI PĂRINTE MITROPOLIT NIFON   

LA TÂRGOVIȘTE – 22 DE ANI DE ARHIPĂSTORIRE A ÎNALTPREASFINȚITULUI PĂRINTE MITROPOLIT NIFON  

Credincioși și preoți au venit, duminică, 26 decembrie 2021, la Catedrala din Târgoviște, pentru a-și felicita Ierarhul, cu prilejul celor 22 de ani de slujire pe istoricul tron vlădicesc muntean și pentru a lua parte la Sfânta Liturghie și la slujba de Te Deum.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a fost însoțit de: Părintele Vicar Eparhial, Părinții Consilieri de la Centrul Eparhial, Decanul Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște, Prodecanul aceleași instituții, Directorul Seminarului Teologic” Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, profesori de la aceste școli teologice din Eparhie, monahii de la mânăstirile din Eparhie, precum și de Părinții Protopopi, împreună cu secretarii de protoierii.

Cuvântul festiv a fost rostit de Pc. Pr. prof. univ. dr. Marian Vîlciu, Decanul Facultății de Teologie și Științele Educației și a cuprins cele mai elocvente momente ale slujirii pastoral-misionare a Ierarhului nostru, de-a lungul celor peste două decenii, la Târgoviște.

Înaltpreasfinția Sa a fost felicitat de toți cei prezenți, precum și de domnul Corneliu Ștefan, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița și de domnul Daniel Cristian Stan, Primarul Municipiului Târgoviște, care au oferit flori, în semn de prețuire și de recunoștință.

În cuvântul rostit cu acest prilej, Mitropolitul Nifon a evocat însemnătatea Întrupării Fiului lui Dumnezeu pentru viața și civilizația umană, dar și importanța deosebită a Maicii Domnului în Biserica Ortodoxă, evidențiind rolul și locul ei în istoria mântuirii, dar și în cadrul vieții liturgice și duhovnicești a credincioșilor noștri. De asemenea, a apreciat că perioada de slujire pe tronul arhieresc al Sfântului Ierarh Nifon, primul sfânt canonizat pe pământul românesc, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, reprezintă un timp de slujire a credinței noastre străbune, de misiune spirituală, de ofrandă și de laudă aduse lui Dumnezeu.

Înaltpreasfinția Sa a sintetizat mesajul celor peste două decenii de slujire pe tronul arhieresc de la Târgoviște, arătând că aceasta a avut în vedere, întotdeauna, promovarea valorilor creștine și românești, dreapta propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu, precum și slujirea neamului, a țării și a culturii noastre naționale.

În încheierea evenimentului, în semn de prețuire și cu recunoștință pentru Ierarhul nostru, Corala Catedralei Mitropolitane a oferit un frumos concert de colinde.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI