You are currently viewing MESAJUL ÎNALTPREASFINȚITULUI PĂRINTE ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT NIFON, CU OCAZIA DESCHIDERII ANULUI ȘCOLAR 2023-2024

MESAJUL ÎNALTPREASFINȚITULUI PĂRINTE ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT NIFON, CU OCAZIA DESCHIDERII ANULUI ȘCOLAR 2023-2024

Cu părintească dragoste și statornică apreciere, binecuvântăm pe toți elevii, dimpreună cu părinții și profesorii lor, alături de toți ceilalți ostenitori din domeniul educațional, la începutul noului an școlar 2023-2024.

Educația tinerelor generații reprezintă o nobilă, necesară și importantă preocupare pentru spațiul creștin, românesc și european, după cum mărturisește paradigma noastră de civilizație bimilenară, clădită pe valorile nepieritoare ale Evangheliei lui Hristos, care au în centrul lor școala, cultura și cunoașterea.

Școala reprezintă una din instituțiile fundamentale ale societății noastre, prin intermediul căreia tinerele generații se împărtășesc de tezaurul de cunoaștere, de știință și de cultură al înaintașilor, căutându-și rostul vieții și făcând să rodească tot ceea ce este de folos pentru a contribui la dezvoltarea în pace, prosperitate și bună înțelegere a lumii noastre.

Educația fiilor și a fiicelor noastre reprezintă cea mai bună investiție în viitorul neamului nostru și, în același timp, cel mai mare dar pe care noi îl putem oferi lor.

Educația din cadrul școlii trebuie să aibă ca fundament credința în Bunul Dumnezeu, acea coloană fundamentală a vieții și a istoriei noastre, care dăruiește tărie, profunzime și adevăr existenței umane. Nimic bun și frumos, măreț și trainic nu se poate realiza fără credință! Prin urmare, colaborarea dintre Biserică și Școală, mai ales desfășurarea Orei de religie în școala românească, este firească și necesară, reciproc avantajoasă și, mai ales, susține devenirea istorică a neamului nostru.

Binecuvintez pe toți elevii și profesorii ce au pășit pragul școlii în acest nou început de an școlar și-L rog pe Tatăl ceresc să-Și reverse, din belșug, ajutorul Său asupra tuturor, dăruindu-ne înțelepciune, sănătate, pace și bucurie!

 

 

† N I F O N,

 

Arhiepiscop şi Mitropolit