Marți, 16 mai 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de Părintele Vicar eparhial, Părinți Consilieri de la Centrul eparhial și Părinți Protopopi, a efectuat o vizită pastorală la parohiile: Alba, Sf. Nifon, Săcuieni și Dărmănești II, din cadrul Protoieriei Târgoviște Sud, precum și la parohiile Răzvadul de Sus și Răzvadul de Jos din cadrul Protoieriei Târgoviște Nord.
La Parohia Alba din Municipiul Târgoviște, Înaltului Ierarh i-a fost prezentat stadiul lucrărilor de restaurare a picturii interioare, demers realizat în proporție de 90%.
La Parohia Sf. Nifon din Municipiul Târgoviște, Chiriarhul nostru a evaluat stadiul lucrărilor la clădirea multifuncțională, unde va funcționa Centrul Social Creștin al parohiei, care va găzdui întâlniri pentru tineret, un centru de meditații pentru elevii nevoiași, precum și o trapeză cu bucătărie.
La Parohia Săcuieni, Înaltpreasfinției Sale i-au fost prezentate mobilierul și catapeteasma, realizate din fier forjat, chiar de către unul din slujitorii bisericii – Pr. lect. univ. dr. Sorin Bute. Înaltul Ierarh a îndemnat la urgentarea lucrărilor de renovare a exteriorului sfântului locaș, în vedere târnosirii.
La Parohia Dărmănești II, a fost prezentat stadiul șantierului de construcție al noii biserici, după ce s-au finalizat recent lucrările la acoperiș, precum și la exteriorul sfântului locaș.
La Parohia Răzvadul de Sus, a fost evaluată starea lucrărilor la capela mortuară, iar la Parohia Răzvadul de Jos, s-a hotărât demararea unui proiect similar.
Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat, la parohiile vizitate, de primarii comunelor respective, care au promis tot sprijinul pentru finalizarea lucrărilor aflate în derulare. Aceștia sunt: domnul Emanuel Spătaru, Primarul Comunei Răzvad, domnul Sorin Ioniță, Primarul Comunei Gura Ocniței și domnul Valentin Mihalache, Primarul Comunei Dărmănești.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon a oferit îndrumările necesare pentru buna, rapida și optima finalizare a lucrărilor edilitare de la parohiile vizitate, totodată fiindu-i prezentate și problemele specifice fiecărei comunități locale de credință.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI