Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a efectuat o vizita pastorală, joi, 31 august 2023, la unele parohii si obiective religioase aflate în santier, fiind însoțit de către Pr. Ionuț Ghibanu, Vicar eparhial și Pr. Larian Vlădulescu, Consilier eparhial.
La Mânăstirea Stelea, Înaltului Ierarh i-a fost prezentat stadiul lucrărilor la gardul împrejmuitor al complexului monahal și a vizitat biserica sfântului locaș.
Mitropolitul Nifon a mers la Centrul Social Creștin, unde i s-au prezentat cele mai noi activități ale acestei instituții, iar apoi a discutat cu copiii îngrijiți în cadrul Apartamentului social protejat Sf. Ier. Nicolae.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a evaluat și activitatea Magazinului de obiecte bisericești, aflat în aceeași clădire cu Centrul Social Creștin, prilej cu care a oferit îndrumări pentru îmbunătățirea activității sale.
Vizita pastorală s-a încheiat la Parohia Sf. Dumitru-Buzinca, unde Înaltpreasfinția Sa a transmis îndrumări cu privire la optima continuare a lucrărilor de consolidare-restaurare ale sfântului locaș.
BIROUL PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI