În cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Județului Dâmbovița, cu prilejul celor 510 ani de atestare documentară, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a primit, joi, 2 iunie 2022, cea dintâi „Diplomă de Excelență” în cadrul Galei de Excelență, organizată de Consiliul Județean Dâmbovița, la Sala „Independența” din Târgoviște. Aceasta distincție a fost acordată „în semn de apreciere și profundă recunoștință pentru contribuția avută la dezvoltarea județului Dâmbovița, precum și pentru perseverența și excelența de care ați dat dovadă în întreaga dumneavoastră activitate”, după cum a spus domnul Corneliu Stefan, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
Înaltpreasfinția Sa a fost însoțit de: Părintele Vicar Eparhial, Părintele Secretar Eparhial și Părinți Consilieri de la Centrul eparhial.
În cuvântul său de mulțumire, Mitropolitul Nifon a apreciat faptul că „acest eveniment reprezintă și o invitație, pentru cât mai mulți, de a contribui la cunoașterea, promovarea și aprecierea județului nostru, mai ales prin performanța în domeniile lor de activitate”. De asemenea, Înaltul Ierarh i-a îndemnat pe toți factorii politici responsabili să facă mai mult pentru județul nostru, să pună înaintea interesului de grup și personal interesul comunității noastre, să ofere locuitorilor județului nostru un proiect de dezvoltare pe termen lung și, mai ales, să atragă investiții, pentru a crea industrie, pentru a dezvolta infrastructura, astfel încât să avem un județ puternic industrializat, care să poată astfel să susțină cât mai multe proiecte spirituale, culturale și educaționale! „Numai așa vom fi vrednici de înaintașii noștri și vom continua opera lor de a sculpta în bazaltul istoriei gloria acestor locuri, pentru că orice demers economic are și valențe spirituale și culturale și reprezintă un omagiu adus trecutului nostru, prin susținerea nevoilor prezentului!”
Alături de Înaltul Ierarh au mai primit diplome de excelență și alte personalități ale vieții noastre publice, dintre care amintim: domnul Leonardo Badea, Viceguvernator al Băncii Naționale a României, domnul Vasile Dâncu, Ministrul Apărării Naționale, domnul Adrian Năstase, fost Prim-ministru al Guvernului României și domnul Theodor Stolojan, de asemenea, fost Prim-ministru, dar și domnul Gheorghe Zamfir.
La eveniment au luat parte parlamentari, conducerea județului Dâmbovița, conducerea Primăriei Municipiului Târgoviște, conducerea Universității „Valahia”, consilieri județeni și locali, foștii președinți ai Consiliului Județean Dâmbovița, precum și personalități ale vieții noastre publice.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI