Trei tineri preoți hirotoniți de curând, absolvenți ai cursurilor de licență și de master din cadrul Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște au fost hirotesiți întru duhovnic de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, marți, 20 decembrie 2022, la Paraclisul eparhial Kretzulescu din Târgoviște.
Aceștia sunt: Pr. Bogdan Hrestic, de la Parohia „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, Pr. Bogdan Valentin Vișan, de la Parohia Răzvadul de Jos și Pr. Constantin Răzvan Scarlat, de la Parohia Sturzeni, toate trei aparținând de Protoieria Târgoviște Nord.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa le-a dăruit tinerilor duhovnici câte un Aghismatar și i-a îndemnat să aprofundeze misiunea pastorală la parohiile unde li s-a încredințat slujirea poporului lui Dumnezeu, mai ales printre noile generații. De asemenea, Înaltul Ierarh le-a vorbit clericilor recent hirotesiți despre necesitatea unei cât mai strânse colaborări cu Școala și cu Familia, precum și a promovării valorilor noastre tradiționale, deopotrivă creștine și românești, pentru intensificarea catehizării și zidirea spirituală și morală în cadrul comunităților lor locale.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI