You are currently viewing VÂRSTA ÎNȚELEPCIUNII ȘI A ROADELOR CREDINȚEI

VÂRSTA ÎNȚELEPCIUNII ȘI A ROADELOR CREDINȚEI

Cea de a XXVII-a broșură misionară, dedicată tinerilor din Eparhia noastră, a fost tipărită de Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon și are ca obiectiv evocarea rolului pe care cei aflați la vârsta înțelepciunii și a roadelor credinței îl au pentru Biserica și lumea noastră.
În cele 30 de pagini ale sale, împreună cu fotografii sugestive din activitatea social-filantropică dedicată celor vârstnici, redactorii lucrării: Pr. dr. Ionuț Adrian Ghibanu – Vicar eparhial, Pr. dr. Marian Robert Puiescu – Consilier eparhial și Pr. dr. Ionuț Ciprian Ileana – Consilier eparhial, au evocat, într-un format plăcut și accesibil tinerilor, importanța pe care cei vârstnici o au în aprofundarea valorilor credinței și a celor naționale, pentru familie, parohii și neamul nostru.
„Bătrânii reprezintă comoara de înțelepciune și de speranță a lumii noastre, ca cei ce s-au bucurat de binecuvântatele roade ale vieții, ale căutării și aflării rostului existenței, dar și ca cei ce au beneficiat din plin de iubirea milostivă a lui Dumnezeu. Semne de lumină și mărturii de credință ei sunt cei ce au ținut sus cerul de plumb al istoriei noastre recente și au acumulat înțelepciune, învingând nedreptățile și greutățile istoriei. Ei ne-au transmis, odată cu magnificul dar al credinței și principiile fundamentale ale Evangheliei lui Hristos, dar și pe cele ale culturii și civilizației noastre, plămădite de harul înnoitor al lui Dumnezeu. Ei sunt repere de viață și de credință, de cultură și de trăire, mărturii ale unor vieți în care Dumnezeu și-a manifestat voința și lucrarea Lui pe măsura deschiderii lor, de la care noi învățăm”.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI