Mănăstire de călugări
Hram: Adormirea Maicii Domnului, Sf. M. Mc. Gheorghe şi Sf. Ier. Nicolae
Stareţ: Pcuv. Protos. VICENȚIU Gruzea
Obştea mănăstirii: 3 călugări
comuna Tărtăşeşti, sat Bâldana, 137436, judeţul Dâmboviţa
Vezi indicaţiile rutiere aici.
0723 446 395 (stareţ).
Mănăstirea a fost ctitorită de Preotul Gheorghe Bâldănescu, eclesiarhul Bisericii Domneşti din Târgovişte, şi de soţia sa Maria, între anii 1827 – 1831. Preotul Gheorghe era un om de nivel cultural ridicat, cu dragoste de carte, înzestrând şi Schitul Bâldana cu numeroase cărţi. Este numai unul din exemplele care arată că schitul a fost mereu în atenţia ctitorului şi a locuitorilor din zonă, pentru care ruinarea acestui schit a însemnat o pierdere, dar au păstrat totuşi, până astăzi, memoria ctitorului şi lăcaşul cu pridvorul, sprijiniţi pe cei patru stâlpi măreţi, cu acea pisanie care poartă peste veacuri numele celor care au contribuit la ridicarea acestui sfant aşezământ monahal.
La iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON s-au realizat diferite lucrări ce au vizat consolidarea bisericii și refacerea picturii, construcţia corpului de chili, a unui aghiasmatar cu altar de vară şi a gardului împrejmuitor. Resfinţirea Bisericii a fost realizată de către Înaltpreasfinţia Sa, în ziua de 8 octombrie 2006.