You are currently viewing A 26-A EDIȚIE A VERNISAJULUI „ICOANA DIN SUFLETUL COPILULUI”, LA TÂRGOVIȘTE

A 26-A EDIȚIE A VERNISAJULUI „ICOANA DIN SUFLETUL COPILULUI”, LA TÂRGOVIȘTE

     

 

   Vineri, 7 aprilie 2017, la Muzeul de Artă din cadrul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” din Târgovişte, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, a avut loc a XXVI-a ediţie a expoziţiei de icoane pe sticlă, cu vânzare, intitulată „Icoana din sufletul copilului”.
   În cadrul vernisajului, au fost expuse aproximativ 100 de icoane, realizate, sub îndrumarea Domnului Prof. Dan Popescu, de copii de la Şcolile Gimnaziale „Matei Basarab” şi „Coresi” din Târgovişte, care au primit din partea Înaltpreasfinției Sale sprijinul financiar pentru achiziționarea materialelor necesare pentru pictură.
   La eveniment au participat, alături de Pc. Pr. Ionuț Ileana – Consilier eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei, Domnul Ivan Vasile Ivanoff – Secretarul Consiliului Județean Dâmbovița, Domnul Prof. Sorin Ion și Doamna Prof. Gabriela Istrate, Inspectori Școlari Generali, precum și Domnul Andrei Scărlătescu, artist plastic și restaurator, care au mulțumit Domnului Prof. Dan Popescu pentru sprijinul oferit, prin artă, misiunii educaţionale a Bisericii noastre străbune.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI