You are currently viewing A TRECUT LA CELE VEȘNICE PĂRINTELE ION MATEESCU PAROH AL PAROHIEI GHINEȘTI

A TRECUT LA CELE VEȘNICE PĂRINTELE ION MATEESCU PAROH AL PAROHIEI GHINEȘTI

   

 

 

   După o grea suferință, sâmbătă, 7 noiembrie 2015, a trecut la cele veșnice Părintele Ion MATEESCU, paroh al Parohiei Ghinești, Protoieria Titu, ce a slujit Biserica străbună și neamul românesc timp de 42 de ani, cu deosebit sacrificiu și osârdie.
   Părintele s-a născut în ziua de 24 octombrie 1951, în localitatea Ghinești, județul Dâmbovița, din părinți pioși, atașați de misiunea Bisericii noastre străbune, de la care a deprins principiile bunei viețuiri creștine.
   A urmat cursurile Seminarului Teologic din București, între anii 1966-1971, și cursurile de definitivare la Institutul Teologic din Sibiu, în anul 1980.
   S-a căsătorit cu doamna Viorica care l-a susținut în întreaga sa misiune preoțească și cu care are trei copii, Traian Mihai, preot la Ghinești, Mădălina Ioana și Roxana Maria.
Părintele a fost hirotonit întru preot, în ziua de 1 octombrie 1973, pe seama Parohiei Coada Izvorului, jud. Prahova, apoi, la 1 octombrie 1985, a fost transferat la Parohia Ghinești.
   Slujba de înmormântare va avea loc marți, 10 noiembrie 2015, orele 12,00, după săvârșirea Sfintei Liturghii, în biserica parohială din Ghinești.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI