A trecut la cele veșnice, vineri, 2 septembrie 2022, la vârsta de 70 de ani, Părintele Ilie Sebastian, preot pensionar, fost slujitor al Parohiei Tomșani, Protoieria Titu din Arhiepiscopia Târgoviștei.
Absolvent al Seminarului Teologic și al Facultății de Teologie, ambele instituții din București, părintele are patru copii și a slujit Sfântul Altar la parohiile: Cacova – Comuna Morteni (1976- 1984), Mărunțișu -Comuna Costești Vale (1984-1986) și Tomșani – Comuna Costești Vale (1986-2011).
Iubit de credincioși și foarte respectat de colegii preoți, părintele s-a implicat, de-a lungul timpului în numeroase lucrări edilitare la parohiile unde a slujit.
Slujba de înmormântare va avea loc, marți, 6 septembrie 2022, la biserica Parohiei Titu Nou, după săvârșirea Sfintei Liturghii, începând cu ora 12.00.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI