You are currently viewing ACTIVITATE CULTURAL-EDUCAȚIONALĂ LA PAROHIA VULCANA PANDELE

ACTIVITATE CULTURAL-EDUCAȚIONALĂ LA PAROHIA VULCANA PANDELE

În cadrul parteneriatului dintre Biserică și Școală, duminică, 11 decembrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, la Parohia Vulcana Pandele, din Protoieria Pucioasa, după Sfânta Liturghie, s-a desfășurat o activitate cultural-educațională, ce a constat în prezentarea unei scenete, având ca temă Nașterea Domnului, iar, apoi, au fost interpretate câteva colinde.
Această acțiune s-a putut desfășura prin implicarea directă a profesoarelor Magdalena Ilie și Viorica Mihalache.
Au luat parte la această activitate copii ai Școlii Gimnaziale Vulcana Pandele și membrii Comitetului de tineret parohial.
La final, copiii au primit daruri din partea preoților parohiei și a unor generoși dăruitori.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI