În cadrul parteneriatului dintre Asociația profesorilor de religie – filiala Dâmbovița (A.P.R.), Catedrala din Târgoviște și Școala Gimnazială ,,Coresi” Târgoviște, vineri, 30 septembrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon și sub coordonarea: Prof. Simona-Maria Mihai, inspector școlar și președinte A.P.R., filiala Dâmbovița, a Pc. Pr. Ștefan Voicu-Radu și a Prof. Răzvan Scarlat, s-a desfășurat activitatea educațională intitulată ,,Pe urmele Măriei Sale, Neagoe Basarab„.
În cadrul acesteia, elevilor clasei a VI-a ai Școlii ,,Coresi” le-a fost prezentată viața și activitatea Sfântului Voievod Neagoe Basarab, precum și nevoia trăirii și a promovării în societatea contemporană a valorilor Evangheliei lui Hristos, cea pe care a fost clădită civilizația noastră românească și europeană, atât de frumos evocate în lucrarea Sfântului Voievod intitulată Învățăturile către fiul său Theodosie. La final, le-au fost oferite elevilor broșuri misionare tipărite la inițiativa Mitropolitului Nifon de Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei și destinate în mod special tinerilor.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI