You are currently viewing ACTIVITATE EDUCAȚIONALĂ DESFĂȘURATĂ LA MÂNĂSTIREA STELEA DIN TÂRGOVIȘTE

ACTIVITATE EDUCAȚIONALĂ DESFĂȘURATĂ LA MÂNĂSTIREA STELEA DIN TÂRGOVIȘTE

Elevii clasei a VII-a din cadrul Seminarului Teologic Liceal Ortodox “Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște au desfășurat miercuri, 8 februarie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, o activitate educațională intitulată Revelație în credință, la Mânăstirea Stelea din Târgoviște, sub îndrumarea Pr. prof. Bogdan Stana.
Cu acest prilej, elevilor le-a fost prezentată istoria mânăstirii și rolul ei cultural și eclezial, fiind evocate câteva din personalitățile importante legate de acest complex monahal, precum: Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, voievozii Matei Basarab și Vasile Lupu, Udriște Năsturel, ori Schola greaca et latina – celebra instituție educațională medievală ce a funcționat aici.
Reamintim că Mânăstirea Stelea a fost complet reabilitată, la inițiativa Mitropolitului Nifon (2002-2016), în cadrul complexului monahal fiind înființat Muzeul Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei (2017).

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI