You are currently viewing ACTIVITATE EDUCATIV-PREVENTIVĂ, LA PAROHIA RÂNCACIOV

ACTIVITATE EDUCATIV-PREVENTIVĂ, LA PAROHIA RÂNCACIOV

                

 

      Luni, 11 noiembrie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, s-a desfăşurat la Şcoala Gimnazială din localitatea Râncaciov, judeţul Dâmboviţa, în baza parteneriatului de colaborare dintre Biserică şi Şcoală, o activitate cu caracter educativ-preventiv intitulată „Internetul – provocare pentru tineri”.
      Acţiunea s-a adresat elevilor de gimnaziu ai şcolii şi s-a realizat prin implicarea: Pr. Prof. Ştefănel Gheorghe de la Parohia Râncaciov, Protoieria Târgoviște Nord, a Domnului Victor Bucuroiu, agent şef principal de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa – Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi a unor studenţi de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universităţii „Valahia” din Târgovişte, voluntari ai Organizaţiei „Salvaţi Copiii!”.
      S-au prezentat, prin dialog, rolul internetului în viaţa tinerilor. S-a făcut referire la site-urile de socializare pe care ei le folosesc, despre avantajele, dar şi despre pericolele lor. Cei prezenţi le-au oferit tinerilor informaţii despre utilizarea în siguranţă a reţelelor de socializare precum şi despre importanţa protejării datelor cu caracter personal pentru a nu deveni victime.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI