You are currently viewing ACTIVITATE PRIVIND PREVENIREA ȘI COMBATEREA CONSUMULUI ȘI TRAFICULUI DE DROGURI, LA LICEUL TEHNOLOGIC “DR. C. ANGELESCU” DIN GĂEȘTI

ACTIVITATE PRIVIND PREVENIREA ȘI COMBATEREA CONSUMULUI ȘI TRAFICULUI DE DROGURI, LA LICEUL TEHNOLOGIC “DR. C. ANGELESCU” DIN GĂEȘTI

            

 

   Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, joi, 19 mai 2016, la Liceul Tehnologic “Dr. C. Angelescu” din oraşul Găești, a avut loc o activitate privind prevenirea și combaterea consumului și traficului de droguri. Pentru aceasta, o persoană privată de libertate de la Penitenciarul Găești a vorbit celor 80 de elevi participanți despre nocivitatea și pericolul consumului de droguri.

   La activitate, au participat: domnul Cristian Borcănescu, comisar de penitenciar, domnul Victor Bucuroiu, agent principal de poliție, doamna Augustina Chivu agent principal de poliție, Raluca Florescu, agent principal de poliție, și studenta Emilia Ioana Tudor,  voluntar al organizaţiei “Salvați copiii România”.

   Invitații au vorbit despre gravitatea consumului de droguri precum și predispoziția pentru acte de violență a consumatorilor, dar și despre rolul important al Bisericii în sprijinirea celor ce doresc să scape de acest flagel.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI