La Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște s-a derulat în perioada 21-25 noiembrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, în cadrul campaniei sociale ,,Săptămâna legumelor și a fructelor donate”, activitatea initulată ,,Educație pentru sănătate și slujire socială în societate”. Elevii și profesorii voluntari din cadrul comisiei de implementare a Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC), constituită la nivelul școlii, au donat cantități semnificative de fructe și legume. Darurile colectate au fost distribuite, în semn de bucurie, atât către unii elevi ai școlii, cât și către cantina socială ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Târgoviște.
Principalul obiectiv al activității desfășurate a avut în vederea formarea unor deprinderi filantropice în rândul generațiilor tinere care să iubească valorile moralei creștine.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI