You are currently viewing ACTIVITĂȚI FILANTROPICE ÎN CADRUL PARTENERIATULUI DINTRE ȘCOALĂ ȘI BISERICĂ

ACTIVITĂȚI FILANTROPICE ÎN CADRUL PARTENERIATULUI DINTRE ȘCOALĂ ȘI BISERICĂ

  

   Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, luni, 31 octombrie 2016, studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște, care efectuează practica pedagogică la Școala Gimnazială ,,Coresi” din Târgoviște, urmare a unui parteneriat între cele două instituții, coordonați de directorul adjunct al școlii, doamna Mihai Simona-Maria, profesor de Religie, au derulat o acțiune filantropică la Centrul Social Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei, care a constat în achiziționarea de încălțăminte de iarnă pentru copiii îngrijiți aici.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI