Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, la Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universităţii „Valahia” din Târgovişte, au început înscrierile, pentru specializările: Teologie Ortodoxă Pastorală şi Ştiinţele Educaţiei, cursuri de licență, ce vor continua până la data de 27 iulie 2017, pentru cursurile de master domeniul Teologie până pe data de 27 septembrie 2017, iar pentru master Ştiinţele Educaţiei până la data de 21 septembrie.
Specializările oferite de Facultatea noastră, studii de licenţă și master, sunt următoarele:
A. Pentru domeniul Teologie, învăţământ licenţă, zi, se organizează admitere, la specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală (43 de locuri fără taxă şi 37 de locuri cu taxă). Iar, pentru studii universitare de Master, sunt organizate două specializări: Doctrină, ştiinţă, misiune (14 locuri fără taxă, 36 locuri cu taxă) și Doctrina socială şi ecumenică a Bisericii în contemporaneitate misiune (13 locuri fără taxă, 37 locuri cu taxă).
B. Pentru domeniul Ştiinţele Educaţiei, se organizează numai o singură serie de admitere cu specializarea: Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar misiune (32 de locuri fără taxă, 36 de locuri cu taxă). Pentru studii universitare de Master, domeniul Ştiinţe ale Educaţiei, Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Ştiinţele Educaţiei, organizează concurs de admitere pentru specializarea Strategii didactice de comunicare şi învăţare eficientă (13 locuri fără taxă, 37 locuri cu taxă).
Criteriile de admitere, pentru domeniul licență:
Admiterea pentru învăţământul licenţă, domeniul Teologie zi, constă în examen după o tematatică dată (examen scris) cu pondere 50% şi media de bacalaureat cu pondere 50%, precedat de o probă eliminatorie ce constă în examen psihologic şi verificarea aptitudinilor muzicale. Examenul de admitere constă în verificarea cunoştinţelor de specialitate printr-un examen scris, la disciplina Teologie Dogmatică, în urma afişării unei tematici.
Pentru domeniul Ştiinţe ale Educaţiei examenul de admitere constă în concurs de dosare, nota de admitere fiind media de la Bacalaureat cu pondere 100%, precedat de examen oral-interviu motivaţional, comunicare auz muzical (probă eliminatorie).
Criteriile de admitere pentru master sunt următoarele:
-Pentru domeniul Teologie, admiterea constă în media dintre:
1. Nota obţinută de candidat în urma susţinerii unui eseu în faţa comisiei de concurs (pondere 50%).
2. Media examenului de licenţă (pondere 50%).
Proba de concurs constă în susţinerea unui eseu pe o tematică dată (candidatul va fi notat cu notă de la 1-10).
-Pentru domeniul Ştiinţele Educaţiei, admiterea constă în test grilă la disciplinele Fundamentele Pedagogiei, Teoria şi Metodologia Curricumului, Teoria şi Metodologia Instruirii, Teoria şi Metodologia Evaluării, Psihologia Copilului, în baza unei tematici şi bibliografii afişate.
Alte informaţii pot fi găsite pe site-ul Universităţii Valahia-Facultate de Teologie Ortodoxă şi Ştiinţele Educaţiei: https://ftose.valahia.ro
ÎN ATENŢIA CANDIDAŢILOR PENTRU ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI, STUDII DE LICENŢĂ
Absolvenţii de Bacalaureat promoţia 2017 sunt rugaţi să prezinte la înscriere pentru specializarea Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, pe lângă adeverinţa de Bacalaureat şi o adeverinţă anexă în care să fie precizate notele pentru următoarele probe din cadrul examenului de Bacalaureat:
-limba şi literatura română – scris
-Proba obligatorie a profilului – (E.c.) – scris
Depunerea dosarelor se face la sediul Facultăţii, zilnic, de luni până vineri între orele 09,00 – 17,00, iar sâmbăta, între orele 09,00 – 12,00.
Binecuvântarea Chiriarhului locului pentru domeniul Teologie, licenţă şi master se poate obţine de la sediul Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei, zilnic, între orele 9-16.
Mai multe detalii se pot afla de la secretariatul Facultăţii, la numărul de telefon: 0245-640-083.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI