Sub președinția Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, la Centrul Eparhial din Târgoviște avut loc marți, 21 ianuarie 2020, Adunarea Generală a Casei de Ajutor Reciproc a Clerului şi Salariaţilor Bisericeşti din Arhiepiscopia Târgoviștei, ce a avut ca obiectiv prezentarea dării de seamă cu privire la activitatea desfăşurată în anul 2019.
Înaltpreasfinția Sa a evidențiat, în cuvântul său de deschidere, rolul deosebit de important al acestei instituții financiare a Bisericii, mai cu seamă în ceea ce privește misiunea social-filantropică, fiindcă ea oferă membrilor ei suportul adecvat pentru depășirea unor probleme sau provocări, încurajând comuniunea și solidaritatea.
Ședința Adunării Generale a fost deschisă de Pc. Pr. Valeriu Gheorghe, preşedintele instituției, care a prezentat rezumativ activitatea desfășurată în anul 2019, după care au fost prezentate Contul de execuție bugetară, Bugetul de venituri și cheltuieli, precum și Raportul Comisiei de Cenzori. În încheiere, au fost dezbătute diverse probleme referitoare la activitatea instituției în anul 2020.
Precizăm faptul că această instituție eclezială, Casa de Ajutor Reciproc a Clerului şi a Salariaţilor Bisericeşti din Arhiepiscopia Târgoviştei are 1.089 membri titulari, iar, în anul 2019, a acordat 124 împrumuturi, în valoare de 1.788.900 lei
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI