În perioada imediat următoare, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, în apropierea marii sărbători a Nașterii Domnului, Arhiepiscopia Târgoviștei va derula mai multe acțiuni și proiecte social-filantropice, ce vor veni în întâmpinarea unor nevoi concrete din cadrul comunității noastre locale și care se vor ridica la suma de peste 1.000.000 lei. Astfel:
1. Vor fi oferite articole de lenjerie și de curățenie, articole igenico-sanitare, dar și de îmbrăcăminte, de încălțăminte, ori dulciuri și alimente centrelor sociale, spitalelor și familiilor cu nevoi speciale din cele cinci protoierii ale Eparhiei noastre. Va fi sprijinită activitatea Centrului Social Casa Creștină, în special a apartamentului social Sf. Ier. Nicolae din cadrul acestuia.
2. Prin intermediul Fondului Pastoral Eparhial, va fi susținută desfășurarea a 22 de proiecte parohiale, ce au în vedere sprijinirea copiilor și a familiilor cu posibilități materiale reduse, vor fi sprijiniți clerici și credincioși cu diferite nevoi.
3. Cu prilejul Sărbătorii Nașterii Domnului, se va desfășura proiectul Masa de Crăciun, ce va avea în vedere oferirea de produse tradiționale românești credincioșilor participanți la slujba Sfântei Liturghii, de la Catedrala din Târgoviște, în ziua sărbătorii Nașterii Domnului, și va avea în vedere cca. 300 de persoane.
4. Unele persoane defavorizate vor beneficia de plata facturilor curente, ori de combustibil pentru încălzire, medicamente, îmbrăcăminte, încălțăminte și alimente. De asemenea, vor fi ajutate cazurile medicale urgente, prin organizarea de colecte, ori prin donarea unor sume de bani, mai cu seamă în cazul unor intervenții medicale urgente.
5. În această perioadă se desfășoară în Arhiepiscopia Târgoviștei colecta de Crăciun, în cadrul căreia se strâng bani, medicamente, îmbrăcăminte, alimente, jucării, obiecte igenico-sanitare care apoi vor fi oferite celor în nevoie, persoane și centre sociale.
6. În cadrul Cantinei Sociale a Arhiepiscopiei Târgoviștei se continuă oferirea unei mese calde pe zi pentru 130 de persoane defavorizate de la parohiile din Municipiul Târgoviște. În majoritatea parohiilor, se desfășoară activități social-filantropice, se oferă sprijin, ca și în anii trecuți, familiilor defavorizate și se susțin instituțile sociale din județul Dâmbovița.
7. Prin intermediul preoților din instituțiile de caritate, din spitale și penitenciare, vor fi sprijiniți, bolnavi sau persoane lipsite temporar de libertate, cu cele necesare desfășurării în condiții cât mai decente a vieții cotidiene.
8. Clerici pensionari, cu nevoi speciale urgente, ori preotese văduve vor fi sprijiniți cu diferite sume de bani sau produse alimentare, igenico-sanitare sau de îmbrăcăminte.
9. Centrul pentru persoane vârstince din cadrul Fundației Catedrala Eroilor din Târgoviște va beneficia, ca de obicei, de sprijin în desfășurarea activităților sale zilnice.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI