În sărbătoarea Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai, în ziua de 10 martie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de Părintele Vicar Eparhial, preoți și diaconi, a săvârșit slujba Sfintei Liturghii la Catedrala din Târgoviște.
La acest eveniment liturgic, de dinaintea începutului Postului Învierii Domnului, au luat parte numeroși credincioși din Municipiul Târgoviște, care au dorit să audă cuvântul de învățătură al Ierarhului lor.
Mitropolitul Nifon a vorbit despre nevoia aprofundării iubirii de Dumnezeu și a iubirii de aproapele, ambele mijloace ale desăvârșirii spirituale și ținte duhovnicești pentru fiecare creștin. Atotmilostiva iubire dumnezeiască ne invită la pocăință și la sporită comuniune, iar, intensificarea rugăciunii, ajutorarea aproapelui prin solidaritate și filantropie, trăirea în smerenie, promovarea virtuților creștine și participarea mai deasă la rugăciune în comunitatea parohială, constituie tot atâtea mijloace de creștere duhovnicească, mai cu seamă în perioada de post. Această perioadă de pregătire sufletească și trupească trebuie să se caracterizeze, mai cu seamă, prin aprofundarea iubirii și a iertării, deoarece postul înseamnă a deveni mai buni, mai apropiați de nevoile aproapelui, intensificând rugăciunea și faptele bune.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI