You are currently viewing AU ÎNCEPUT CONFERINȚELE PASTORAL MISIONARE DIN A DOUA PARTE A ANULUI PENTRU PREOȚII DIN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI

AU ÎNCEPUT CONFERINȚELE PASTORAL MISIONARE DIN A DOUA PARTE A ANULUI PENTRU PREOȚII DIN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI

                 

   Preoții din protoieriile Târgoviște Nord și Târgoviște Sud au participat, luni, 12 noiembrie 2018, la Conferința pastoral-misionară din al doilea semestru al anului 2018, la Centrul Internaţional de Conferinţe al Universităţii „Valahia” din Târgovişte.
   Desfășurată sub președinția Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, care a fost însoțit de Părintele Vicar Eparhial și Părinți Consilieri de la Centrul Eparhial, conferința a avut tema „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”.
   Înaltpreasfinția Sa a evidențiat rolul Bisericii noastre străbune la realizarea Marii Uniri, subliniind rolul deosebit al precursorilor acestui important eveniment istoric, precum și faptul că, prin intermediul unor evenimente, personalități, al educației, tiparului și al culturii, în general, Ortodoxia românească a avut un rol deosebit de important în pregătirea, derularea și realizarea evenimentului de la 1 decembrie 1918, de la Alba Iulia.
   Referatele au fost susținute de către: Pr. lect. univ. dr. Sorin BUTE (Protoieria Târgoviște Sud), Pr. prof. Alin Marian PLEȘA (Protoieria Târgoviște Nord) și Pr. prof. Emil PEȘETZ (Protoieria Târgoviște Sud) și au aprofundat aspect legate de evenimente și personalități ale Bisericii noastre străbune care au contribuit la înfăptuirea acestui eveniment identitar al statului roman.
   În cadrul evenimentului, a fost vizionat filmul intitulat „Făuritorii Marii Uniri”, realizat de către TRINITAS TV, televiziune aparținând trustului de presă Basilica al Patriarhei Române.
   Au fost prezentate comunicări din partea Centrului Eparhial cu privire la probleme curente ale misiunii pastorale de la parohii, iar, la final, au avut loc intervenții ale preoților cu privire la tema conferinței și la cele discutate.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI