You are currently viewing COLEGIUL DECANILOR FACULTĂȚILOR DE TEOLOGIE S-A ÎNTRUNIT LA TÂRGOVIȘTE

COLEGIUL DECANILOR FACULTĂȚILOR DE TEOLOGIE S-A ÎNTRUNIT LA TÂRGOVIȘTE

 

   

   Joi, 11 mai 2017, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, s-a desfășurat în Sala Oxford a Universității Valahia din Târgoviște, noul campus, întrunirea Colegiului Decanilor facultăților de teologie din România. Din partea Patriarhiei Române, ca delegat al Întâistătătorului Bisericii noastre, a participat Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, însoțit de P.C. Pr. Florin Marica, Consilier patriarhal al Sectorului teologic-educațional.
   Cu acest prilej, au fost abordate câteva aspecte legate de optimizarea activității educaționale din instituțiile de învățământ teologic, preocupări legate de abordarea celor mai noi provocări pastoral-misionare, precum și tipărirea de manuale și dicționare necesare vieții universitare teologice.
   Înaltpreasfinția Sa a evidențiat, în cuvântul Său, necesitatea îmbunătățirii actului educațional și a performanței didactice, dezvoltarea cercetării teologice, abordarea celor mai noi probleme pastorale cu care se confruntă misiunea Bisericii în societatea contemporană și accentuarea spiritului de deschidere și colaborare ecumenică.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI