COMUNICAT DE PRESĂ

   În legătură cu incidentul nefericit în care a fost implicat domnul profesor Adrian Baicu, de la Liceul „Petru Cercel” din Târgoviște, precizăm următoarele:
   Domnia sa a fost chemat astăzi la Centrul Eparhial, unde și-a manifestat regretul profund pentru cele întâmplate, cerându-și iertare și promițând că astfel de momente nu se vor mai repeta.
   Având în vedere pregătirea și experiența domnului profesor, precum și deschiderea spre slujirea comunității noastre locale, avem speranța că acesta este numai un incident izolat.
   De asemenea, suntem convinși că un astfel de comportament nu caracterizează corpul profesoral de la disciplina Religie din Eparhia noastră.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI