Sâmbătă, 5 august 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, a continuat proiectul de vizitare al mânăstirilor Dealu și Stelea de către români din Basarabia.
Astfel, prin intermediul proiectului Cunoaște-ți țara, inițiat de Platforma Unionistă Acțiunea 2012, cu scopul promovării turistice, spirituale și culturale a țării noastre, dar și ca oportunitate de studii sau de muncă pentru românii din Basarabia, 100 de români din Republica Moldova au vizitat cunoscutele centre monahale de spiritualitate și cultură mai sus amintite.
În semn de binecuvântare, aceștia au primit în dar iconițe din partea Înaltpreasfinției Sale, prin intermediul Pc. Pr. Ionuț Ileana, Consilier Eparhial.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI