You are currently viewing CORONAVIRUS: ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI OFERĂ SPRIJIN PERSOANELOR AFLATE ÎN CARANTINĂ

CORONAVIRUS: ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI OFERĂ SPRIJIN PERSOANELOR AFLATE ÎN CARANTINĂ

       

 

      Ca o contribuție a Arhiepiscopiei Târgoviștei la prevenirea și limitarea efectelor pandemiei de coronavirus, cu binecuvântarea și sprijinul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, Eparhia noastră a oferit, marți, 17 martie 2020, produse de igienă și produse textile casnice, pentru 50 de persoane aflate în izolare în centrele Direcției de Asistență Socială din Târgoviște.

      Reamintim că, în spiritul cerințelor și recomandărilor instituțiilor de stat, conform legii, Arhiepiscopia Târgoviștei a luat măsuri sporite de igienă și de limitare a pandemiei în bisericile, mânăstirile și locațiile administrative ale Centrului eparhial și ale protoieriilor. De asemenea, precizăm că vor continua astfel de acțiuni de sprijinire a celor afectați de pandemie sau de restricțiile impuse, pentru a oferi o pildă de solidaritate și comuniune creștină, precum și de a depăși cu bine, împreună, cât mai repede această provocare a timpului nostru, mărturisind filantropia creștină, așa cum de altfel a facut mereu Biserica noastră strămoșească.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI