Joi, 27 iulie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, la Centrul Social Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei, s-a desfășurat prima parte a Cursului de limba engleză, pentru 16 tineri instituționalizați în 3 centre sociale din Municipiul Târgoviște.
Activitatea educațională face parte din Proiectul național „Vara asta e a mea”, inițiat de Consiliul tinerilor instituționalizați, și derulat la nivel local cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului – Dâmbovița, prin implicarea generoasă a tinerilor Mădălina Mandalagiu, studentă a Facultății de Limbi Străine a Universității din București și Cătălin Țuțuianu, din partea Centrului rezidențial „Sfântul Ierarh Nicolae” al Arhiepiscopiei noastre.
Precizăm că, în cadrul Centrului Social Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei, se desfășoară periodic astfel de activități ce vizează sprijinirea tinerilor aflați în dificultate.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI