În perioada 11-19 noiembrie 2021, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, s-a desfășurat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, proiectul „Dăruiește viață cărții tale”, în colaborare cu biblioteca școlii, cu sprijinul Consiliului Școlar al Elevilor, aflat sub coordonarea Pr. prof. Bogdan Stana.
În cadrul acestui demers, au fost donate bibliotecii școlii aproximativ 200 de volume, cuprinzând literatură universală și teologie. Acest lucru a fost posibil prin implicarea elevilor și a cadrelor didactice. Proiectul a evidențiat importanța cărții tipărite și a lecturii în actul educațional.
Elevii au conștientizat, de asemenea, că o carte citită cu interes și responsabilitate le dezvoltă empatia, compasiunea şi iubirea, formează caractere şi îi ajută să se integreze mai ușor în societate.
Lectura crește şi îmbogățește cultura generală, dezvoltă abilitatea de a învăţa şi a memora, lărgeşte orizontul viziunii personale, dar reprezintă și o sursă excelentă de recreere.
În ultimii ani, Arhiepiscopia Târgoviștei a oferit peste 150 de volume Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște,
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI