You are currently viewing DARURI PENTRU COPII ȘI INSTITUȚII FILANTROPICE ÎN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI

DARURI PENTRU COPII ȘI INSTITUȚII FILANTROPICE ÎN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI

   

  

   În apropierea sărbătorii Nașterii Domnului, miercuri, 20 decembrie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, în baza parteneriatului dintre Școala Mihai Viteazul din Pucioasa și Parohia Pucioasa I, un grup de elevi însoțiți de doamna directoare Aurora Zamfir, de domnul profesor de Religie Sorin Sprânceană și Pr. Protopop Iulian Rainea au susținut un program de colinde la Azilul de bătrâni de la Pucioasa, iar, la final, elevii au oferit daruri persoanelor instituționalizate.

   Tot astăzi, parohiile: Petrești, Poroinica II, Puțu cu Salcia, Morteni I și Morteni II au dăruit Căminului de bătrâni de la Pătroaia alimente și produse igienico-sanitare, în cadrul obișnuitei initiativei filantropice a Înaltpreasfinției Sale de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița .

   Parohia Vulcana Băi a oferit unui număr de 36 de copii de la grădinița din localitate, daruri, ca semn de speranță și ca mijloc de a vesti bucuria Nașterii Domnului.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI