You are currently viewing DARURI PENTRU TINERI LA CENTRUL SOCIAL CREŞTIN AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

DARURI PENTRU TINERI LA CENTRUL SOCIAL CREŞTIN AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

          

   În așteptarea sărbătorii Nașterii Domnului, 30 de tineri de la Centrul rezidenţial de tip familial „Sf. Ier. Nicolae” al Centrului Social Creştin al Arhiepiscopiei Târgoviştei (C.S.C.) şi de la Centrul de Servicii Sociale „Floare de Colț” din Târgoviște au primit miercuri, 18 decembrie 2019 din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, în dar, îmbrăcăminte, încălţăminte și dulciuri, produse igenico-sanitare și lenjerii.
   Au luat parte la această activitate filantropică: Pr. Ionuț Ghibanu, Vicar Eparhial, doamna Cristina Bucur, directorul Direcției Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, Pr. Adrian Rada, directorul Centrului Social Creștin, Părinţi Consilieri de la Centrul Eparhial, precum și reprezentanți ai presei locale.
   Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre semnificația sărbătorii Nașterii Domnului, aprofundând câteva idei specific ale învățăturii noastre de credință ortodoxă, apreciind necesitatea intensificării ajutorării aproapelui și a mărturisirii iubirii creștine prin intermediul bunătății, al generozității și al dărniciei.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI