Miercuri, 15 aprilie 2015, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, la Catedrala din Târgovişte, a avut loc deschiderea oficială a Olimpiadei Naţionale de Religie pentru seminariile şi liceele teologice, faza naţională.
După săvârşirea slujbei de Te Deum, Pc. Ioan STAN, vicar administrativ eparhial, a dat citire mesajului Înaltpreasfinţiei Sale, care a subliniat faptul că misiunea Bisericii noastre are în vedere reafirmarea valorilor fundamentale ale credinţei creştine, promovând mereu frumuseţea şi bogăţia spiritualităţii noastre ortodoxe. Educaţia promovează lumina cunoaşterii, formează caractere şi fundamentează certitudini, dăruindu-ne comuniunea cu tezaurul de valori al generaţiiilor de dinainte, al strămoşilor noştri. În istoria sa bimilenară, Biserica Ortodoxă Română a stimulat permanent educaţia, crearea de valori culturale şi morale, precum şi numeroase opere de artă în domeniul picturii, arhitecturii şi al muzicii. Alãturi de Bisericã, şcoala este o instituţie fundamentalã a societãţii noastre, care cultivã acele valori nepieritoare, care dau stabilitate şi siguranţã fiinţei umane.
Au luat cuvântul, apoi, domnul Prof. Cătălin PÂSLARU, Inspector Şcolar General în cadrul Ministerului Educaţiei Şi Cercetării Ştiinţifice, domnul Romeo MOŞOIU, consilier al Ministrului Educaţiei Şi Cercetării, domnul Sorin ION, Inspector Şcolar General al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa (I.S.J.D.) şi Pc. Pr. Iulian MĂCRIŞ, Inspector de specialitate în cadrul I.S.J.D.
Amintim că vineri, 17 aprilie a.c., profesorii şi elevii din cadrul Olimpiadei vor participa la Sfânta Liturghie ce va fi săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit NIFON, la Catderala din Târgovişte, după care Înaltpreasfinţia Sa îi va primi la Reşedinţa Eparhială, iar sâmbătă, 18 aprilie a.c., câştigătorii vor fi premiaţi, de către Înaltpreasfinţia Sa, în Amifiteatrul Liceului de Muzică şi Arte Bălaşa Doamna din Târgovişte.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI