Duminică, 24 aprilie 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala din Târgoviște, eveniment la care au participat un mare număr de credincioși din istorica Cetate de Scaun munteană, dar și din împrejurimi.
În cuvântul Său, Înaltpreasfinţia sa a aprofundat semnificația spirituală deosebită a acestei sărbători ce are în centrul ei intrarea triumfală a Mântuitorului Hristos în Ierusalim, cu o săptămână înainte de pătimirea moartea și Învierea Sa, momente ale istoriei mântuirii care ne invită la o amplă înnoire interioară și pocăință, pentru a ne putea bucura de o autentică viață de comuniune cu Dumnezeu și cu aproapele, transformându-ne viețile și comunitățile noastre.
Biserica noastră strămoșească Îl aduce, prin harul său dumnezeiesc, pe Mântuitorul Iisus Hristos în sufletele noastre, prin intermediul Sfintelor Taine și Ierurgii, precum și prin întreaga sa slujire pastoral-misionară și sacramentală.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI