You are currently viewing DUMINICA ORTODOXIEI LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIȘTE

DUMINICA ORTODOXIEI LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIȘTE

Cu prilejul Duminicii Ortodoxiei, în ziua de 24 martie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala din Târgoviște, în prezența a numeroși credincioși, dintre care mulți tineri.

În cadrul sfintei slujbe a fost hirotonit întru diacon, pe seama Parohiei Poroinica II, Protoieria Găești, tânărul Ionuț Alexandru, absolvent al Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității ”Valahia” din Târgoviște.

În cuvântul său, Mitropolitul Nifon a subliniat importanța duhovnicească a Duminicii Ortodoxiei, sărbătoare care ne amintește, la începutul Postului Învierii Domnului, de victoria dreptei credințe contra tuturor ereziilor și a rătăcirilor din toate timpurile, îndemnându-ne și pe noi, astăzi, să ne afirmăm bogăția tezaurului de spiritualitate, ca importantă contribuție la zidirea civilizației creștine a iubirii.

Ortodoxia este cea care a configurat identitatea românească în istorie, a dăltuit aspectul spiritual și ethosul nostru național, călăuzindu-i pe strămoșii noștri în momentele decisive ale vieții lor și conferind profunzime, autenticitate și frumusețe culturii noastre.

Înaltul Ierarh a evidențiat faptul că icoana este trăsătura caracteristică a Ortodoxiei, care invită permanent la rugăciune, fiind simbol al vieții dinamice a Bisericii, ce are ca fundament Întruparea Mântuitorului, care poate și trebuie să fie reprezentat iconografic, pentru că El S-a arătat, în mod văzut, în lume. Icoana ne descoperă și chipurile sfinților, adică a acelora care au dobândit lumina și strălucirea sfințeniei dumnezeiești. Astfel, cinstirea icoanelor reprezintă semnul intimității de comuniune cu Dumnezeu, cu Maica Domnului și cu toți sfinții, este un semn identitar ortodox, dar și de demnitate și de elevație spirituală.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI