Duminică, 20 martie 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie, la Catedrala din Târgovişte. La evenimentul liturgic au participat numeroşi credincioşi, elevi ai Seminarului Teologic “Sf. Ioan Gură de Aur” şi studenţi ai Facultăţii de Teologie din Târgovişte, care s-au împărtăşit, aşa cum este rânduiala, în Duminica Ortodoxiei, după încheierea primei săptămâni a Postului celui Mare.
La finalul sfintei slujbe, s-a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod cu ocazia Duminicii Ortodoxiei şi a debutat colecta pentru Fondul Central Misionar, care va continua şi în perioda imediat următoare.
În cuvântul său, Înaltpreasfinţia Sa a evidenţiat însemnătatea istorică şi simbolică a Duminicii Ortodoxiei, ca moment de victorie asupra tuturor erorilor de credinţă, rătăciri şi confuzii, ca sărbătoare a unităţii Ortodoxiei universale şi ca zi de comemorare a tuturor celor ce s-au jertfit pentru apărarea Bisericii noastre străbune.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI