În duminica Sfintei Cruci, a treia a Sfântului și Marelui Post, în ziua de 27 martie 2022, la Catedrala din Târgoviște au venit numeroși credincioși pentru a lua parte la Sfânta Liturghie, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de un sobor de preoți și de diaconi.
Simbolul măreției și al sublimului Creștinismului, al vieții și al nemuririi, Sfânta Cruce este primul și cel mai sfânt altar pe care Mântuitorul S-a adus ca jertfă pentru mântuirea noastră, care ne vorbește despre imensa iubire a lui Dumnezeu pentru toți oamenii. Lepădarea de sine, de tot ceea ce ne ține pe loc și ne face robi ai păcatului, de întuneric și de rău, luarea Crucii și urmarea lui Hristos reprezintă calea pe care trebuie să pășim pentru a ajunge, prin jertfă, la Înviere, prin Cruce la împlinirea rostului vieții noastre. În lumina Crucii, ne descoperim cu toții uniți, în pelerinaj spre Înviere, renăscuți, reînnoiți și luminați, solidari în a respinge răul și în a împărtăși binele, sensibili la nevoile celor de lângă noi și gata de a ajuta mereu, oferind întotdeauna prioritate ordinii spirituale, adică binelui, adevărului și frumosului în viețile noastre.
Suferința celor nevinovați, nedreptatea, boala, singurătatea, sărăcia, groaza războiului și tot răul, tot ceea ce încearcă istoria noastră sunt luminate de biruința Crucii care mereu aduce cu ea slava Învierii și ne îndeamnă să fim statornici în credința și în speranța noastră.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI