You are currently viewing EXAMEN DE CAPACITATE PREOȚEASCĂ ÎN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI

EXAMEN DE CAPACITATE PREOȚEASCĂ ÎN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI

 

   Arhiepiscopia Târgoviștei organizează în ziua de marți, 02 august 2016, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, Examenul de capacitate preoțească, sesiunea 2016, pentru licenţiaţii în teologie, Specializarea Pastorală, fii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Târgoviștei, care îndeplinesc condiţiile canonice, statutare şi regulamentare bisericeşti în vederea hirotoniei.
   Înscrierea candidaţilor va avea loc până la data de 29 iulie 2016, iar dosarele de concurs se depun la Secretariatul Centrului eparhial.
   Anterior examenului de capacitate, se va susține, în data de 01 august, Testarea psihologică, începând cu ora 09:00, la Centrul eparhial.
   Proba scrisă a Examenului de capacitate preoţească va avea loc în ziua de marți, 02 august 2016, la ora 08:00, iar examinarea orală va începe în aceeaşi zi, de la ora 10:00.    Ambele probe se vor desfășura la sediul Arhiepiscopiei Târgoviștei.
   Informații despre actele necesare pentru înscriere și tematica pentru examen, se regăsesc la avizierul Centrului eparhial, precum și pe site-ul Arhiepiscopiei Târgoviștei, accesând adreesa www.arhiepiscopiatargovistei.ro, secțiunea Info Utile.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI